Vasile Botomei, recomandat ca Membru în Uniunea Scriitorilor din România!

Veștile bune ale toamnei încep să vină către bacăuanii iubitori de frumos! Academicianul Mihai Cimpoi a recomandat într-o ceremonie solemnă pe Vasile Botomei, doctor în drept, autor al unei teze de doctorat extrem de interesante  si controversate, ca Membru  în Uniunea Scriitorilor din România!  Iată dovada!                   […]

INVITATIE – 14 SEPTEMBRIE 2013

Pe data de 14 septembrie, de ziua Inaltarii Sfintei Cruci, preznuita de Biserica Ortodoxa Romana, intre orele 12.30 si 13.30, se aniverseaza trecerea unui an implinit de la data de inaugurarea Casei pentru Apararea Drepturilor Omului – Mediator European Doctor Avocat Botomei Vasile din Mun. Bacau, str. Oituz nr. 33.
La 14 septembrie 2012, s-a savarsit prima sfintire a Casei de Avocatura si Mediere Doctor Botomei Vasile, prilej prin care s-a ridicat in fata casei o troita cu inaltimea de 5 metri, dedicata victimelor din justitie si eroilor martiri ai neamului romanesc, luptatori pentru credinta, dreptate si adevar.
Evenimentul s-a bucurat de deosebita apreciere atat din partea trustului de presa DESTEPTAREA BACAU, prin publicarea evenimenului la emisiunea de stiri la TV Bacau

Ombudsmanul European sesizat de Uniunea Nationala a Barourilor din Romania – UNBR prin Dr. Botomei Vasile

In interes propriu Uniunii Nationale a Barourilor din Romania – UNBR, autorizata in baza Legii 51/1995, cu modificarile si completarile ulterioare privind organizarea si functionarea profesiei de avocat din Romania, cu raportare la dispozitiile din Noul Cod Civil, solicita institutiei Ombudsman-ului European sa intervina ca mediator in raporturile dintre Uniunea Nationala a Barourilor din Romania […]

Dr. Botomei Vasile editeaza carte in coautorat cu Dr. habilitat Teodor Carnat

Rezultatul sustinerii tezei de doctorat in public: ADMIS. S-a constatat implementarea teoriei organizatiilor profesionale de aparare cu organizarea la nivel judetean prin mai multe barouri si la nivel national prin mai multe UNBR-uri, a autorului Dr. Botomei Vasile. Membrii Consiliului Stiintific Specializat  au solicitat autorului Botomei Vasile sa editeze o carte pe tema cercetarii. Cartea […]

Presedintele sectiei penale de la Curtea de Apel Bacau l-a ajutat pe Vasile Botomei

În temeiul art. 160/3 C.pr.pen., admite cererea petentului V. Botomei şi dispune ridicarea controlului judiciar instituit prin decizia penală nr. 2032/ 11.06.2013 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Distinsa doamna judecatoare Carmen Caliman, Presedinta sectiei penale de la Curtea de Apel Bacau, a judecat la termenul din 18.07.2013 cererea de revocare a masurii de […]

Dr.Vasile Botomei l-a luat pe Stefan cel Mare si Sfant la Chisinau

Pe 5 iulie 2013, Botomei a sustinut in public la Universitatea de Stat din Moldova, teza de doctor in drept cu tema : Raspunderea administrativa in plan comparat. Republica Moldova si Romania. In teza a cercetat teoria pluralismului organizatiilor profesionale de aparare cu organizare la nivel judetean si nivel national. Acest concept stiintific este tratat pentru prima data la nivel oficial in materia institutiei aparatorului din Romania, fiind in identitate cu motivul arestarii preventive de 33 de zile, din care doctorul avocat Botomei Vasile a fost liberat prin hotarare definitiva dispusa de judecatorii inaltei Curti de Casatie si Justitie din 11-06-2013. Momentul sustinerii in public a tezei de doctor in drept a coincis tocmai cu momentul definitiv de inregistrare si autorizare in baza Legii 51/1995 republicata, a Uniunii Nationale a Barourilor din Romania-UNBR…

„DILEMA NATIONALA – Ministerul Finantelor si Ministerul Justitiei sustin ca avocatii pot activa numai in cadrul Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, fara sa dea elemente de identificare ale Uniunii. In Romania exista trei UNBR, toate inregistrate la Fisc. Care sunt oare barourile legale? (Documente)”

Ministerul Justitiei nu a clarificat nici pana in acest moment modalitatea prin care se diferentiaza cele trei Uniuni Nationale ale Barourilor existente in Romania, care functioneaza de mai multi ani sub aceeasi denumire. Constitutirea a trei entitati diferite, dar cu acelasi nume si cu acelasi obiect de activitate a fost posibila in baza unui vid legislativ, care genereaza astazi […]

CSM a decis ca judecatorii si procurorii pot participa in comisiile de examinare din cadrul concursurilor de admitere din barourile de avocati!

Uniunea Nationala a Barourilor din Romania – UNBR CIF: 29497286 ; tel/ fax: 0334.421.450; mobil: 0744.191.717; www.unbr.info Baroul Bacau – Uniunea Nationala a Barourilor din Romania Sediul fiscal: Str. Republicii nr.27, A, 1-3; Biroul de lucru: Str. Oituz, nr. 33, mun. Bacau www.baroulbacau.ro; Telefon fix/fax:0334/421450; Mobil: 0744191717 Uniunea Nationala a Barourilor din Romania – UNBR, reprezentata prin […]

Botomei Vasile este solidar cu Presedintele Romaniei, Traian Basescu

Doctor avocat Botomei Vasile, se solidarizeaza cu Presedintele Traian Basescu.

Primul Presedinte al Romaniei care a reusit prin sustinere politica din partea PD-L, in perioada mandatului Ministrului de Justitie Catalin Marian Predoiu, sa reformeze sistemul juridic din Romania. Acest fapt s-a datorat introducerii conceptului de raspundere disciplinara si raspundere materiala a procurorilor si judecatorilor, care se fac vinovati de interpretarea si aplicarea gresita a legilor din Romania, asupra carora prevaleaza in aplicare cu prioritate, legile din dreptul comunitar din spatiul Uniunii Europene.
Atat implementarea proiectului legislativ cat si adoptarea Legii privind raspunderea disciplinara si materiala a magistratilor, a avut ca inspiratie recomandarile stiintifice din teza de doctorat intitulata…

Proiecte de propuneri pentru reforma in justitie!

Propun ca masura de punere in miscare a urmaririi penale prin rechizitoriu intocmit de Parchet, sa fie verificata prin Instanta Judecatoreasca competanta material in raport cu Parchetul care a propus masura de trimitere in judecata. Pe aceasta cale se va realiza o prevenire a abuzurilor comise de magistratii procurori. Astfel se vor elimina cauzele penale […]

Etichetă

#unbr

21 articole
21 articole
← Toate articolele
VA
Activitati de interes publicArticole din presa
Vasile Botomei, recomandat ca Membru în Uniunea Scriitorilor din România!
Veștile bune ale toamnei încep să vină către bacăuanii iubitori de frumos! Academicianul Mihai Cimpoi a recomandat într-o…
27 sept. 2018Citește →
IN
Comunicate de presaDiverse
INVITATIE – 14 SEPTEMBRIE 2013
Pe data de 14 septembrie, de ziua Inaltarii Sfintei Cruci, preznuita de Biserica Ortodoxa Romana, intre orele 12.30…
13 sept. 2013Citește →
OM
Diverse
Ombudsmanul European sesizat de Uniunea Nationala a Barourilor din Romania – UNBR prin Dr. Botomei Vasile
In interes propriu Uniunii Nationale a Barourilor din Romania – UNBR, autorizata in baza Legii 51/1995, cu modificarile…
22 aug. 2013Citește →
DR
Diverse
Dr. Botomei Vasile editeaza carte in coautorat cu Dr. habilitat Teodor Carnat
Rezultatul sustinerii tezei de doctorat in public: ADMIS. S-a constatat implementarea teoriei organizatiilor profesionale de aparare cu organizarea…
15 aug. 2013Citește →
PR
Cele mai citite stiri
Presedintele sectiei penale de la Curtea de Apel Bacau l-a ajutat pe Vasile Botomei
În temeiul art. 160/3 C.pr.pen., admite cererea petentului V. Botomei şi dispune ridicarea controlului judiciar instituit prin decizia…
19 iul. 2013Citește →
DR
Cele mai noi stiri
Dr.Vasile Botomei l-a luat pe Stefan cel Mare si Sfant la Chisinau
Pe 5 iulie 2013, Botomei a sustinut in public la Universitatea de Stat din Moldova, teza de doctor…
12 iul. 2013Citește →
&#
Articole din presaCele mai noi stiri
„DILEMA NATIONALA – Ministerul Finantelor si Ministerul Justitiei sustin ca avocatii pot activa numai in cadrul Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, fara sa dea elemente de identificare ale Uniunii. In Romania exista trei UNBR, toate inregistrate la Fisc. Care sunt oare barourile legale? (Documente)”
Ministerul Justitiei nu a clarificat nici pana in acest moment modalitatea prin care se diferentiaza cele trei Uniuni…
06 mart. 2013Citește →
CS
Cele mai citite stiriComunicate de presa
CSM a decis ca judecatorii si procurorii pot participa in comisiile de examinare din cadrul concursurilor de admitere din barourile de avocati!
Uniunea Nationala a Barourilor din Romania – UNBR CIF: 29497286 ; tel/ fax: 0334.421.450; mobil: 0744.191.717; www.unbr.info Baroul…
23 dec. 2012Citește →
BO
Cele mai noi stiriComunicate de presa
Botomei Vasile este solidar cu Presedintele Romaniei, Traian Basescu
Doctor avocat Botomei Vasile, se solidarizeaza cu Presedintele Traian Basescu. Primul Presedinte al Romaniei care a reusit prin…
20 ian. 2012Citește →
PR
Activitati de interes publicCele mai citite stiri
Proiecte de propuneri pentru reforma in justitie!
Propun ca masura de punere in miscare a urmaririi penale prin rechizitoriu intocmit de Parchet, sa fie verificata…
01 mai 2009Citește →