Articles tagged with: avocatura
Doctorul in drept Botomei Vasile, decan al Baroului Bacau – UNBR, a devenit membru in Baroul Bacau Traditional, prin hotarare judecatoreasca definitiva. (Stire preluata azi de pe: www.BaroulBacau.ro)
Uniunea Nationala a Barourilor din Romania
Decan avocat dr.Botomei …
Se constată că nu este elucidat pe deplin în convingerea justiţiabililor, că avocatul exercită o activitate eminamente privată, care nu se află în relaţie de subordonare în raporturile cu instituţiile statului.
Având în vedere percepţia cetăţeanului faţă de instituţia profesiei de avocat, potrivit căreia după evenimentele din 1989 şi până în 2010, se consideră în continuare a fi asimilată profesiei de magistrat, aflată în condiţiile salarizării de stat, starea de fapt care conduce la ridicarea rangului în această profesie de la nivelul organizaţiilor profesionale de drept privat la rangul şi categoria organizaţiilor profesionale din categoria profesiilor organizate în instituţii de drept public…
Un avocat, în conformitate cu Dictionarul Legislativ al lui Black, este “un copil care a invatat dreptul in scopul de a deveni avocat sau consilier; o persoană licenţiata cu drept de a practica avocatura.”
Dreptul este …
Propun liberalizarea profesiei de avocat prin infiintarea de cabinete individuale in regim de societate comerciala cu raspundere limitata, in forma reglementata de Legea 31/90 modificata, a societatilor comerciale.
Registrele de comert sa fie abilitate sa aprobe …




