Actiuni de avocat

Cereri de chemare in judecata, intampinari, exceptii procesuale, apeluri, recursuri

Articole din presa

Articole publicate in reviste de specialitate

Comunicate de presa

Comunicate oferite spre informare | Mass-Media

Diverse

Activitati profesionale in calitate de avocat, in functia de decan al Baroului Bacau. Scrisori de multumire, comentarii, propuneri, etc.

Propuneri de lege ferenda

Propuneri de modificare si completare a legilor, lucrare de doctorat, specialitate drept administrativ si constitutional.

Home » Articole din presa, Cele mai citite stiri

Secretarul Popovici risca SUSPENDAREA din functie

Articol publicat in data de 21/03/11 Birou de presa - Cab. av. Vasile Botomei
Secretarul Popovici risca SUSPENDAREA din functie

Se frang aripile „porumbelului voiajor”?

Ovidiu Popovici, secretarul municipiului, va comparea marti in cadrul comisiei de disciplina constituita la nivelul Prefecturii Bacau. Este pentru a doua oara in decurs de numai o saptamana cand Popovici e chemat la ordin. Martea trecuta, secretarul s-a prezentat in fata comisiei, insa aceasta nu s-a mai intrunit din cauza absentei secretarului judetului, Catalina Bruma. In ultimele luni, Prefectura a contestat legalitatea mai multor hotarari ale Consiliului Local, semn ca juristii din subordinea secretarului nu-si fac datoria cum trebuie. Popovici s-a remarcat de curand printr-o serie de gesturi obscene facute la adresa unor functionari din Primarie, prezenti la sedinta CL din 31 ianuarie.

Zilele lui Ovidiu Popovici, in functia de secretar al municipiului Bacau, par sa fie numarate, dupa ce acesta a devenit un client fidel al comisiei de disciplina constituita in cadrul Prefecturii Bacau. In urma cu o saptamana, Popovici a fost chemat la audieri in cadrul comisiei, insa aceasta nu s-a mai intrunit. Discutiile au fost amanate pentru o saptamana si vor fi reluate marti, cand secretarul va trebui sa se apere in fata acuzatiilor de abuz in serviciu formulate de avocatul Vasile Botomei.

Acesta il acuza pe Popovici ca ar fi comis mai multe ilegalitati, intre care si „planificarea” demolarii birourilor detinute de Botomei pe Calea Republicii, chiar in apropierea Craciunului din 2010. Botomei a declarat ca a formulat o noua plangere impotriva lui Popovici pentru ca exista riscul prescrierii faptelor comise de acesta. „Am formulat o noua plangere pentru ca domnul functionar Popovici Ovidiu Nicolae s-ar fi putut apara in comisia de disciplina invocand prescriptia termenului de sanctionare in comisie”, a afirmat Botomei, care a precizat ca functionarii trebuie sa suporte consecintele faptelor lor in termen de un an de la producerea acestora. El a apreciat ca insasi instanta de judecata a recunoscut neregulile care guverneaza compartimentul juridic din Primarie, stopand actiunea de demolare a spatiilor detinute de cabinetul de avocat pe Calea Republicii. „Instanta a retinut ca demolarea spatiilor este ilegala si a dispus stoparea actiunii. Domnul functionar Popovici i-a indus in eroare pe toti functionarii din Primarie, pe viceprimari, precum si personalul contractual de la Politia Primariei cum ca ar exista documente in sustinerea demolarii. Domnia sa a pus in miscare un intreg aparat din Primarie fara sa existe o decizie a instantei impotriva cabinetului de avocat Vasile Botomei, proprietarul de drept al spatiilor. E tot un abuz marca Popovici”, a explicat avocatul.

Subalternii, pusi sa semneze proiecte abuzive

In ultima jumatate de an, legalitatea tot mai multor hotarari adoptate de Consiliul Local a fost contestata in instanta de contencios administrativ de Prefectura, semn ca juristii subordonati lui Popovici nu-si fac datoria in conformitate cu legea. Pentru a eluda implicatiile abuzurilor administrative orchestrate de sefii municipalitatii, dar care aveau nevoie, totusi, de avizul de legalitate, Popovici a scos-o la inaintare pe Maria Jinga, sefa Directiei Juridice din Primarie. Astfel, majoritatea hotararilor contestate in ultima perioada de Prefectura sau aflate in alte litigii poarta semnatura subalternei secretarului Popovici. Hotararile prin care CL oferea spre administrare Bazarul si Oborul pentru 5 ani societatii comerciale FCM Bacau SA (16 august 2010) au fost contestate de Prefectura cu succes, in conditiile in care avizul de legalitate apartine aceleiasi Jinga. Intr-o situatie similara se afla un alt litigiu administrativ: contestarea de catre Prefectura a HCL nr. 91 din 16 aprilie 2010, prin care Primaria scotea la licitatie concesionarea traseelor de transport in comun din municipiul Bacau. Avizarea legalitatii hotararii contestate a fost facuta tot de neobosita Maria Jinga. Aceasta a fost scoasa la inaintare si la schimbul dubios de terenuri de la Autogara, in care Primaria a oferit unei societati imobiliare un teren pentru care nu avea acte de proprietate la data aprobarii schimbului de catre CL. Tot Jinga a semnat pentru legalitatea HCL nr. 329 din 29 septembrie 2009, prin care – la initiativa abuziva a primarului Stavarache – consilierii locali au „abrogat” in mod nelegal mai multe hotarari emise de CL in 1997 si 1999. Prin acestea, Asociatia Sportiva „FCM Bacau” primea in administrare pietonalul de la Piata Centrala, in vederea sustinerii activitatii de performanta a echipei fanion, FCM Bacau. Ilegalitatea flagranta a HCL nr. 329 a fost demonstrata de instantele brasovene, Curtea de Apel Brasov dand castig de cauza, definitiv si irevocabil, Asociatiei Sportive „FCM Bacau” si anuland HCL nr. 329/2009.

Strapungere ilegala

Compartimentul juridic al Primariei si-a mai dat un autogol cu prilejul demararii lucrarilor de construire a strapungerii Mihai Viteazu – 9 Mai (langa BCR). Functionarii municipalitatii au uitat sa verifice daca pe coridorul lucrarilor exista proprietati private, tulburand posesia proprietarului Stoica Titus Iulian, care detine 152 metri patrati exact in mijlocul strapungerii. Practic, municipalitatea a incalcat prevederile Legii nr. 255/2010, care instituie un mod precis de efectuare a exproprierilor. In loc sa-l exproprieze pe Stoica si sa demareze lucrarile, Primaria a procedat pe dos: a inceput lucrarile punandu-l pe proprietar in fata faptului implinit. Acesta a deschis actiune in instanta impotriva abuzului comis de Primarie cu ingaduinta si avizul juristilor lui Popovici.

Protagonist in telenovela „Aurul, functionarii si secretarul”

Asa cum Desteptarea a relatat cu lux de amanunte, Ovidiu Popovici a fost unul dintre protagonistii scandalului de coruptie „Aur pentru functionari”. In biroul secretarului a stat, timp de un weekend, o plasa cu aproape 1 kilogram de bijuterii din aur, transmisa acestuia de fostul arhitect sef Silvian Cortez. Bijuteriile proveneau de la un afacerist bacauan care le oferise in schimbul solutionarii favorabile a unui dosar de retrocedare ale carui drepturi litigioase fusesera cumparate de respectivul om de afaceri. In toamna lui 2009, la judecarea cererii de arestare a afaceristului, formulata de procurorii DNA, instanta a retinut ca functionarii Primariei nu erau straini de practica cererii de foloase necuvenite. De asemenea, judecatorii sectiei penale a Tribunalului Bacau au mai retinut ca intre functionarii Primariei si organele de ancheta penala s-ar fi realizat un „troc efectiv”, ce a avut drept scop absolvirea de orice responsabilitate a angajatilor municipalitatii si incriminarea afaceristului.
In plangerea care va fi judecata marti de comisia de disciplina instituita de Prefectura Popovici este acuzat inclusiv de incalcarea normelor de conduita profesionala in activitatea de functionar public, de manifestari care aduc atingere prestigiului functiei respectiv de neglijenta in rezolvarea lucrarilor.

Gesturi obscene

Ovidiu Popovici s-a remarcat, recent, printr-o serie de gesturi obscene facute la adresa unor functionari din compartimentul juridic al municipalitatii. Cu prilejul sedintei CL din 31 ianuarie, secretarul a fost surprins de camerele de luat vederi transmitandu-i, cel mai probabil juristului Florin Caleap, ca va avea „probleme” din cauza unor inadvertente de ordin juridic descoperite, se pare, intr-un proiect de hotarare chiar de primarul Stavarache.

Membru cu drepturi depline al „troicii de la Romsilva”

Pe 5 aprilie se implinesc 6 ani de cand Ovidiu Popovici a preluat functia de secretar al municipiului Bacau. Impreuna cu Leonard Padureanu, administratorul public al municipiului, Popovici face parte dintr-un „tandem” de functionari cu trecut comun, in postura de angajati ai Directiei Silvice Bacau. In perioada in care societatea lui Romeo Stavarache, Prod Cresus, a castigat primele contracte de aprovizionare a padurarilor cu veste, costume si camasi, Leonard Padureanu era directorul economic al Directiei Silvice, in timp ce Ovidiu Popovici indeplinea functia de jurist al aceleiasi institutii. Pentru profesionalismul dovedit ca angajati ai Directiei Silvice, cei doi au fost recrutati de primar in intervalul 2005-2006: Popovici a fost pus sef peste juristii Primariei, in timp ce Padureanu a fost numit director economic al Primariei, iar dupa plecarea lui Constantin Gioseanu, administrator public al municipiului.

Sursa: Desteptarea.ro
Autor: Lucian Bogdanel